Adresa: P-ţa Trandafirilor, nr.35 Cehu Silvaniei, 455100, jud. Sălaj

Tel.: 0260-650.355 Fax: 0260-650.602 Email: primaria_cehu@yahoo.com

Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui pe cale administrativă

29 August 2018
Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.
Sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui în urmatoarele cazuri:
a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
b) când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obtină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;
c) când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;
d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă straină şi solicită să poarte un nume românesc;
f) când persoana şi-a schimbat numele de origine străina într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;
g) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;
h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;
i) când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite şi ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;
j) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;
k) când prenumele purtat este specific sexului opus;
l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.
Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
a) când persoana în cauză a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un alt prenume;
b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele dobândit la naştere;
d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;
e) când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în formă autentică;
f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;
g) când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopţie;
h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.
Cererea de schimbare a numelui se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la domiciliul solicitantului, în nume propriu ori prin împuternicit cu procură specială, sau prin împuternicire avocaţială; în cazul cetăţeanului român cu domiciliul în străinătate, cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz,  la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut în România, iar dacă nu a avut vreodată domiciliul în România, la D.S.C. – Sector 1.
Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani semnează cererea împreună cu părinţii săi; în cazul în care aceasta este semnată numai de unul dintre părinţi, celălalt părinte  va da o declaraţie, în formă autentică, din care să rezulte că este de acord cu schimbarea numelui copilului.
Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile menţionate şi să fie însoţită de următoarele acte:
a) copii de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;
b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
c) consimţământul dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul numelui de familie comun, purtat în timpul căsătoriei;
d) declaraţia, în forma autentică, al celuilalt părinte în cazul schimbării numelui de familie al minorului;
e) autorizarea instanţei de tutelă în lipsa consimţămîntului prevăzut la lit. d);
f) cazierul judiciar şi cazierul fiscal al solicitantului;
g) orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale;
Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, emite dispoziţia de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii.